• Ce cauți în fața mea?

 

• Doamne, chiar nu cred în tine și nu pricep cum am ajuns aici. Mi s-a spus că...

• Ți s-a spus? Pe ei i-ai crezut?

 

• Am vrut să cred, îți jur, dar mintea mea refuza să accepte, să înțeleagă. Eram invidioasă pe credința lor și, în același timp, îi compătimeam. Atâția ani de evoluție n-au reușit să ridice vălul de pe această mare invenție a omenirii.

• Și ce vrei de la mine?

 

• Aș vrea să mă ajuți să înțeleg.

• Tu știi măcar cu cine vorbești?

 

• Habar n-am. Uneori cred că e doar conștiința mea care a prins glas. Eu cu mine caut răspunsuri și pun întrebări. Chiar și așa, găsesc că e scandalos să fac apel la altcineva pentru demonii ce zac în mine. Măcar de mi-ar da pace!

• Fă-mă să înțeleg : negi existența mea, dar crezi în demoni ? E oare posibil ca mintea ta să accepte răul supranatural, dar să excludă radical binele divin ?

 

• Mi-e mai ușor să dau răului puteri supranaturale, decât să sper că bunătatea cerească există și mă va mântui.

• Și totuși, admiți că există și lucruri pozitive pe care nu le poți explica și nici înțelege cu mintea ta necredincioasă?

 

• Accept că există scăpări și momente de fericire, dar sursa lor e mai umană decât ne imaginăm. Bunăoară, când te lupți cu forțe pe care știi că nu le poți înfrânge, orice moment de liniște pare un rai pe pământ.

• Crezi în rai ?

 

• Cred că nu. Dar ce e raiul dacă nu acea stare temporară de bine ?

• Care e rolul tău pe pământul ăsta? Te-ai întrebat vreodată ce cauți aici?

 

• M-am născut pentru că așa au vrut părinții mei. Nici măcar nu știu dacă m-au dorit. Pur și simplu s-a întâmplat ca o mică celulă să dospească în pântecele mamei și, în final, să ia chipul meu.

• Te-ai simțit nedorită?

 

• Mi-e frică să răspund. Au fost momente în care nici eu nu mă doream. Știi că de câteva ori în viața mea am căzut în genunchi și te-am rugat cu lacrimi în ochi să mă ajuți, să fii acolo ?

• Poate că am crezut că vei reuși și fără mine. La asta te-ai gândit?

 

• Știi că multe nopți nu adormeam până când nu spuneam rugăciuni în versuri sperând că poate așa... Mint acum. Nu știu dacă speram ceva. Pur și simplu eram prea mică să am propriile păreri. Ori să cred în ele.

• De ce te-ai oprit?

 

• Într-o zi am înțeles că nu mă asculți. Că sunt singură. Că numai eu mă pot ajuta.

• Exact asta îți spuneam și eu mai devreme : mereu am știut că n-ai nevoie de mine. Tu cauți ajutorul doar în clipa în care ai găsit deja rezolvarea. Dacă aș fi intervenit atunci ți-aș fi zdruncinat încrederea în tine. Mai mult n-ai fi crezut și te-ai fi îndoit.

 

• Și totuși, n-ar fi stricat o mână întinsă.

• Dar ți-am întins zeci. Doar că erai mult prea egoistă să înțelegi, să vezi, să accepți. Te-ai întrebat vreodată de ce oameni străini ți-au fost alături, de ce tu și nu altul a fost ales, de ce ai primit fără să ceri și fără să mulțumești?

 

• E urât ce faci! Vrei să cred că tu erai acolo de fiecare dată când un lucru bun mi se întâmpla? Ba mai mult, că ți se datorează?

• Crezi ce vrei. Oricum tu nu crezi în nimic.

 

• Demult nu te-am mai rugat ceva. De atâta vreme te reneg. Cu toate astea mi-e bine. Poți să-mi dai pace ?

• În clipa în care am simțit că ai nevoie am fost acolo. Nu pot să strig, dar tăcerea mea îți sparge timpanele când e liniște, știu asta.

 

• N-am să te rog niciodată cu vorbe din biblie sau din cărți bisericești.

• Nici nu ți-am cerut asta.

 

• De fapt, nu vreau să te rog nimic. Simt că pot discuta cu tine de la egal la egal. Mai degrabă ți-aș cere un sfat : ia zi, crezi că e bine să fac asta?

• De când asculți tu de sfaturile altora? Dacă eu nu exist așa cum spuneai și acum vorbești cu conștiința ta? Crezi că ea te-ar putea cenzura? Ai suficientă putere să te refuzi?

 

• Știu ce faci acum. Îți negi propria existență ca să mă obligă să te contrazic. Ei bine, n-am s-o fac. Nu-i treaba mea să demonstrez că ești acolo.

• Greșești! Oricât încerci să negi, te macină gândul ăsta. Crezi că eu nu văd că în tot ce scrii invoci numele meu? Uneori ironic, alteori impersonal, dar sunt acolo prezent, în toate cuvintele tale.

 

• Și ce-i cu asta? Eu scriu pentru oameni, iar oamenii au nevoie să creadă în ceva. De ce nu spui până la capăt : unde ești tu apare și dracul, trei cuvinte mai încolo.
•  

• Asta nu face decât să întărească ce am spus – inconștient admiți ce nu poți crede.