Primul lucru la care mă uit când intru într-un sat sunt gardurile. Ăsta e barometrul meu pentru sărăcie sau bunăstare.

Nu sunt pretenţioasă - atâta timp cât stă în picioare, are continuitate și e vopsit - înseamnă că acolo trăiesc oameni gospodari.

 Apoi urmează babele, pardon, voiam să zic doamnele în vârstă. Îmi place să le admir cum stau în fața porții, așezate sau nu, cu ochii mereu ageri și cu batice multicolore.

Spune-mi drept ce...nu, nu, stai liniștită că nu te mai întreb ce chiloți ai. Deși, la cât de frumos te-ai supărat pe mine când am îndrăznit să zic public că te prefer fără chiloți, mai că-mi vine să mă repet.

Te-am visat. Știi tu cum sunt visele mele - o amestecătură de tine cu mine, dragoste, săruturi în colțul gurii, spații mici din care n-ai cum să scapi, șoapte, promisiuni, descătușări etc. Și când te gândești că acest etc ... ascunde, de fapt, cele mai mișto chestii, pe care nici chiar eu nu îndrăznesc să le povestesc...

 

 

Draga mea, îți mulțumesc. 

 

Zău, nu e glumă. Dacă nu te-ai fi purtat atât de mizerabil cu mine, n-aș fi aflat niciodată ce înseamnă să fii fericit. Când am realizat că nu te mai iubesc, mi s-au umplut plămânii de oxigen și ochii mei opaci au început să vadă : erai urâtă!

Doamne, ce fericit sunt că nu m-ai însoțit aproape niciodată la evenimentele importante, că zi după zi prăpastia dintre noi s-a adâncit atât de tare, încât nu am mai fost nevoit să te iau de mână....

Spune-mi drept ce chiloți ai?

Bleu jandarm sau galben pai ?

Cred că n-am început bine, nu? Trebuia să fie cu inimi, cu iubire, cu sentimente. Le am și pe astea, zău, dar nu-i momentul acum. 

Ești medicamentul care mă ucide...lent.
 
Dar așa cum pui nitroglicerină sub limbă ca să nu-ți lași inima să moară, la fel te-am lipit și eu de suflet ca să mai pot iubi viața.

Ai vrea să-ți spun că ești prima? Că până la tine n-am atins nicicând un trup de femeie și nici n-am sărutat vreo gură dornică?

Nu pot s-o fac. Știi asta. Nu ești prima, dar toate celelalte au dispărut. 

Și mor de ciudă uneori, când îmi doresc să te tachinez, că nu-mi pot aminti nimic. Niciun amănunt din viața mea, cea dinainte de tine. 

I-a strâns ușor mâna  fără să se privească. Ar fi vrut să o sărute de bun venit, dar fața ei uimită de intenția trădată, l-a făcut să ezite.

S-au așezat la o masă,strângând stingher cănile de cafea. Ce să-și spună, cum să înceapă? 

Ea vorbea mult ca să curme  liniștea stânjenitoare care o făcea să roșească.  Și ochii lui care o priveau fără încetare și fără cuvânt... 

M-a dezarmat foaia albă, eram obișnuită să tastez ori de câte ori mă ardea sufletul să-ți spun că te iubesc. Azi m-am încăpățânat și am vrut să-ți scriu o scrisoare, una adevărată- cu stiloul pe hârtie.